Citesc. "Vremurile nu au devenit mai violente - ele sânt doar mai televizate" (Marilyn Manson). Continui. "Unul dintre lucrurile bune ale vremurilor moderne este că dacă mori într-un mod oribil în direct la televizor, nu ai murit degeba. Ne-ai distrat pe noi". (Kurt Vonnegut). Corect. Mă opresc. Deschid televizorul.
Da, aici s-a ajuns: răul a devenit subiect de entertainment. Nu frumusețea este spectacolul, ci murdărirea și distrugerea ei brutală într-un show mediatic. Binele plictisește, răul este spectaculos. Frumusețea nu mai atrage decât dacă este kitsch, caricaturizată, desenată în tușe groase, dusă la extreme, schimonosită.
90 % din conținutul editorial al mass-media de azi este o intensă apoteoză a răului. Știrile cu accidente oribile, atentate teroriste și crime îngrozitoare - chiar dacă nu ar trebui să prezinte nici pe departe interesul pe care-l induce mass-media - sânt mult mai puțin toxice în comparație cu celelalte forme de promovare a răului. Să prezinți un accident din nu știu ce sat în jurnalul de la orele 19.00 este o tâmpenie editorială, dar cel puțin este o știre, un fapt - este violență, dar nu are nimic pervers. În schimb, deversarea zilnică, oră de oră, a tone de manipulare, corupție, prostii, kitsch, demagogie, minciună, ură, scandal, non-valoare, mentalități înapoiate, ipocrizie, judecăți strâmbe, este obscen și pornografic, este apogeul unei perversități. Perversitate pentru care apoi, ipocriți și ofuscați, îi acuzăm, de exemplu, pe copiii noștri că s-au contaminat de ea. Absurd. Noi, maturii, asigurăm ratingul unor subiecte mass-media execrabile de care nu avem apoi cum să-i ferim pe copii. Pentru că atmosfera este impregnată de un soi de ceață invizibilă extrem de toxică. Televizoarelele sânt doar niște relee care retransmit la nesfârșit și potențează prin impactul mass-media această realitate. Un cerc vicios.
Nu spun că în mass-media realitatea ar trebui să fie reflectată numai în roz-bombon și belu-pastel. Ci că ar trebui să existe o cale de mijloc, un echilibru între opțiuni și alternative: să avem conflicte, dar polemici, nu scandaluri. Să fie o luptă dialectică, dar între kitsch și bun gust, nu doar un continuu concurs cu tema "cel mai rău dintre răi câștigă". Mereu trebuie să alegem "răul cel mai mic". Și nimic pozitiv nu se opune acestei stări de fapt.
Mass -media nu a învățat nimic din teribilul accident de la Mihăilești de acum câțiva ani. Atunci, doi jurnaliști au murit pur și simplu din cauza presiunii exercitate asupra lor de a produce senzaționalul cu orice preț. Ce era așa de senzațional în situația unui tir-cisternă care ardea la marginea drumului? Nimic. Evenimentul nu era acesta. Evenimentul real a fost deflagrația care a urmat. Dacă jurnaliștii ar fi ajuns acolo la adevăratul eveniment, acum erau în viață.
"Trebuie să faci binele din rău, pentru că nu ai altceva din ce să-l faci", spunea filosoful american Saul Kripke. Deocamdată pare mai fascinant să explorăm mizeria pentru a produce alte mizerii și mai spectaculoase combinând cât mai ingenios ingredientele sale. Poate este o formă de culpabilizare și auto-pedepsire inconștientă.
Răul există pentru că nu ne mai săturăm de el. Nu se poate ca societatea noastră să fie bună când cetățenii ei asigură rating-uri uriașe în mass-media tocmai răului de care, ipocrit apoi, se plânge că vrea să scape.
Cristian Crisbășan
