Coffee & Cigarettes

Calendar Sun Plaza 2012

2011-12-16T09:06:00.002+02:00

Iarna - Andreea Ungureanu

Primăvara - Georgiana Tudor

Toamna - Maria Oana Popa

Vara - Dora Ulian

Calendar SUN Plaza 2012

Publisher: Cristina Iordan & Michael Richard (Sun Plaza)

Fotograf: Cristian Crisbășan

Modele: Andreea Ungureanu, Dora Ulian, Georgiana Tudor, Maria Oana Popa

Stilist: Ana Maria Cornea; Make-up: Andreea Anton; Hair-style: Ligia Lăscuș

Manager producție: Ramona Marin (Sun Plaza)

Concept graphic-design: Iulian Puiu (Re:ply Comunicare)

Editor: Diana Moldovan (Re:ply Comunicare)

Manager tipar: Laura Abrihan (Peggy Production)

Locație ședințe foto: SUN PLAZA Summer Terrace

Iulie-August 2011

Tiraj limitat 500 exemplare numerotate

Ofițerii roșii

2011-12-14T09:48:00.000+02:00

Nu sunt un susținător al actualului guvern. Clasa politică de azi este o mafie ale cărei familii se tot perindă, din 4 în 4 ani, la conducerea țării, cu complicitatea românilor care-i votează.

Dar în cazul recentului scandal al recalculării pensiilor militare, cred că aspectul moral este mai important prin comparație cu cel legal. Da, s-a încălcat legea și aici nu este nimic de discutat. Însă nu pot să am respect pentru o lege care protejează niște privilegii imorale.

Din păcate pentru domnii pensionari militari de azi (ofițeri și ofițeri superiori, beneficiari ai unor pensii grase) ofensați în onoarea lor de "eroi ai neamului", eu știu foarte bine cum stau lucrurile. În primul rând, bunicul meu a fost veteran de război, a făcut 3 ani armata și când să fie lăsat la vatră, l-au trimis pe front să lupte împotriva armatei sovietice în al doilea război mondial. A stat 4 ani pe front și acolo i-au murit 2 frați, dintre care pe unul l-a ținut în brațe până și-a dat duhul, pentru că avea o gaură în spate prin care i se vedeau plămânii și prin mandibula smulsă i se vedea în gât. A fost lăsat la vatră în august 1944 și când au venit trupele sovietice în țară a fost jefuit de o patrulă de soldați conduși de un comisar politic. A murit la vârsta de 99 de ani. Pentru mine el este un adevărat erou. Da, de pensiile adevăraților veterani de război nu ar trebui să se atingă nimeni. Însă aceștia mai sânt foarte puțini.

Apoi, adevărați eroi sânt cei care au format rezistența anti-comunistă din munți, precum Gavrilă Petre Ogoranu. În afară de acești câțiva luptători excepționali - si singulari - pentru libertate, în România nu au fost revolte anti-comuniste populare armate - precum cea din Ungaria din 1956 sau Cehoslovacia 1968.

Pe de altă parte, am avut "cinstea și onoarea" să fac armata sub regimul comunist. Am fost lăsat la vatră în ianuarie 1989. A fost cea mai neagră perioadă din viața mea și nu din cauza privațiunilor de tot felul - despre care se spune că ne-ar fi făcut "bărbați". Ci pentru că acolo, timp de 1 an și 4 luni, am cunoscut cele mai crunte abisuri ale ipocriziei, inculturii, minciunii, prostiei, hoției, răutății, incompetenței, demagogiei, cruzimii și diabolismului uman. Cei din generația mea care au făcut armata știu foarte bine despre ce vorbesc. Cu alte cuvinte, stimaților ofițeri, superiori sau nu, ai armatei române comuniste - care azi faceți pe eroii nedreptățiți în pensiile voastre - v-am fost recrut, supus, carne de tun, obiect de bătaie de joc și vă cunosc atât de bine! Am asistat în timpul serviciului meu militar la orori care vor rămâne din păcate nepedepsite. 90% dintre voi erați niște nespălați inculți, hoți, agramați, aroganți, cruzi, violenți și megalomani. Și mai ales incompetenți. Cu ce acte de eroism vă puteți mândri voi? Că ați construit comunismul sub ordinele dictaturii comuniste, nenorocind mii de recruți trimiși "la munci"? Cu cine v-ați luptat voi și pe ce fronturi? Ați trăit voi experiența războiului ca bunicul meu? V-ați opus vreodată cât de puțin regimului comunist?

Nu, v-ați bucurat de privilegii grase pe vremea dictaturii și acum vă trăiți bătrânețile tihnite, cu pensii mari și conștiința senină. Și dacă vă credeți încă niște mari eroi ai neamului, ce părere aveți de eroismul pensionarilor care au curajul să supraviețuiscă azi cu pensii de mizerie de câteva sute de lei, în timp ce voi țipați că în loc de 1000 de euro rămâneți cu 1000 de dolari pe lună (la cursul de azi), după recalculare? O babă care supraviețuiește azi cu o pensie de 300 de lei este mai erou în viața ei prin comparație cu orice fost colonel sau general comunist.

Despre NIMIC

2011-12-09T19:21:00.000+02:00

Citesc. "Vremurile nu au devenit mai violente - ele sânt doar mai televizate" (Marilyn Manson). Continui. "Unul dintre lucrurile bune ale vremurilor moderne este că dacă mori într-un mod oribil în direct la televizor, nu ai murit degeba. Ne-ai distrat pe noi". (Kurt Vonnegut). Corect. Mă opresc. Deschid televizorul.

Da, aici s-a ajuns: răul a devenit subiect de entertainment. Nu frumusețea este spectacolul, ci murdărirea și distrugerea ei brutală într-un show mediatic. Binele plictisește, răul este spectaculos. Frumusețea nu mai atrage decât dacă este kitsch, caricaturizată, desenată în tușe groase, dusă la extreme, schimonosită.

90 % din conținutul editorial al mass-media de azi este o intensă apoteoză a răului. Știrile cu accidente oribile, atentate teroriste și crime îngrozitoare - chiar dacă nu ar trebui să prezinte nici pe departe interesul pe care-l induce mass-media - sânt mult mai puțin toxice în comparație cu celelalte forme de promovare a răului. Să prezinți un accident din nu știu ce sat în jurnalul de la orele 19.00 este o tâmpenie editorială, dar cel puțin este o știre, un fapt - este violență, dar nu are nimic pervers. În schimb, deversarea zilnică, oră de oră, a tone de manipulare, corupție, prostii, kitsch, demagogie, minciună, ură, scandal, non-valoare, mentalități înapoiate, ipocrizie, judecăți strâmbe, este obscen și pornografic, este apogeul unei perversități. Perversitate pentru care apoi, ipocriți și ofuscați, îi acuzăm, de exemplu, pe copiii noștri că s-au contaminat de ea. Absurd. Noi, maturii, asigurăm ratingul unor subiecte mass-media execrabile de care nu avem apoi cum să-i ferim pe copii. Pentru că atmosfera este impregnată de un soi de ceață invizibilă extrem de toxică. Televizoarelele sânt doar niște relee care retransmit la nesfârșit și potențează prin impactul mass-media această realitate. Un cerc vicios.

Nu spun că în mass-media realitatea ar trebui să fie reflectată numai în roz-bombon și belu-pastel. Ci că ar trebui să existe o cale de mijloc, un echilibru între opțiuni și alternative: să avem conflicte, dar polemici, nu scandaluri. Să fie o luptă dialectică, dar între kitsch și bun gust, nu doar un continuu concurs cu tema "cel mai rău dintre răi câștigă". Mereu trebuie să alegem "răul cel mai mic". Și nimic pozitiv nu se opune acestei stări de fapt.

Mass -media nu a învățat nimic din teribilul accident de la Mihăilești de acum câțiva ani. Atunci, doi jurnaliști au murit pur și simplu din cauza presiunii exercitate asupra lor de a produce senzaționalul cu orice preț. Ce era așa de senzațional în situația unui tir-cisternă care ardea la marginea drumului? Nimic. Evenimentul nu era acesta. Evenimentul real a fost deflagrația care a urmat. Dacă jurnaliștii ar fi ajuns acolo la adevăratul eveniment, acum erau în viață.

"Trebuie să faci binele din rău, pentru că nu ai altceva din ce să-l faci", spunea filosoful american Saul Kripke. Deocamdată pare mai fascinant să explorăm mizeria pentru a produce alte mizerii și mai spectaculoase combinând cât mai ingenios ingredientele sale. Poate este o formă de culpabilizare și auto-pedepsire inconștientă.

Răul există pentru că nu ne mai săturăm de el. Nu se poate ca societatea noastră să fie bună când cetățenii ei asigură rating-uri uriașe în mass-media tocmai răului de care, ipocrit apoi, se plânge că vrea să scape.

Cristian Crisbășan

CIne sîntem? Despre puterea trupului gol

2011-12-09T11:47:00.001+02:00

"Ce spirit poate fi atât de gol și de orb încât să nu admită că piciorul este mai nobil decât pantoful și pielea este mai frumoasă decât hainele care o acoperă?"

- Michelangelo Buonarotti

"Pentru că Dumnezeu l-a creat, trupul uman poate rămâne nud și neacoperit, păstrându-și splendoarea și frumusețea"

- Papa Ioan Paul al-II-lea

"Trăim într-o atmosferă de rușine. Ne este rușine de tot ceea ce este real despre noi; suntem rușinați de noi, de rudele noastre, de veniturile noastre, de accentele noastre, de opiniile noastre, de experiențele noastre - exact așa cum suntem rușinați de trupurile noastre goale"

- G.B. Shaw

"Să te văd goală este să-mi reamintesc Natura"

- Federico Garcia Llorca

"Despre Haine

Și țesătorul spuse: Vorbește-ne despre Veșminte.

Și el răspunse: Deși Veșmintele vă ascund mult din frumusețe, ele nu pot ascunde nefrumosul. Și deși căutați în haine o libertate a intimității, s-ar putea să găsiți în ele un harnașament și un lanț. Dar Fie ca voi să puteți întâlni Soarele și Vântul mai mult cu pielea voastră decât cu veșmintele. Pentru că suflul vieții este în Soare, iar mâinile vieții se află în Vânt. Unii dintre voi spun că vântul de rece Nord este acela care a țesut hainele de purtat. Dar Rușinea i-a fost război de țesut și slăbiciunea tendoanelor i-a fost fir de ață. Iar când lucrarea sa a fost terminată, el a râs în pădure. Nu uitați că modestia este un scut împotriva privirii murdare, dar când murdăria nu mai este, ce devine modestia dacă nu o cătușă și o prostire a minții? Să nu uitați că Pământul este încântat să simtă picioarele voastre goale și vântul tânjește să se joace cu părul vostru".

Khalil Gibran - citat din "Profetul"

"Cine sântem? Despre puterea truplui gol"
Proiect apărut în "DECÂT O REVISTĂ" - Nr. 7 / Toamnă 2011

Despre puterea trupului gol

de Cristian Crisbășan

Una dintre cele mai mari manipulări din istoria omenirii - rușinea față de nuditate - a fost indusă special pentru a putea controla oamenii. Omul rușinos și rușinat este vulnerabil și, deci, ușor de stăpânit și manipulat psihologic.

Atât de înrădăcinată a ajuns să fie această rușine în mintea oamenilor - transmisă "genetic" din generație în generație - încât este tragicomic de observat că infractorilor și criminalilor nu le este rușine să apeleze răul adevărat, dar le este rușine să comită un rău fals - adică nuditatea. Oricine simte o jenă - mai mare sau mai mică - să se expună gol.

În volumul său "Trupuri de femei, priviri de bărbați - Sociologia sânilor goi" (Humanitas, 2009), sociologul francez Jean-Claude Kaufmann scrie: "În fiecare societate, anumite părți ale corpului bărbaților și femeilor au putut fi expuse, uneori cu generozitate, inclusiv părțile cele mai intime, alteori cu mai multă zgârcenie. De la o societate la alta: rareori coincideau, rareori se prezentau la fel și rareori erau justificate în chip asemănător. Semnificația modului de a privi nuditatea s-a schimbat, la rândul ei, mult: abia la sfârșitul Evului Mediu nuditatea feminină începe să se identifice cu dorința, iar vederea nudului capătă conotația erotică pe care o cunoștem azi (Bologne, 1986)".

Apare clar că cenzura asupra nudității a derivat din cenzura și mai mare asupra sexualității. Nici o altă funcțiune fundamentală a ființei umane nu a fost mai alterată, pervertită, manipulată, cenzurată și condamnată decât sexualitatea.

Așadar, nuditatea trebuie cenzurată pentru că ea duce automat la sexualitate. Când s-a inventat "fructul oprit", plăcerea a devenit și ea vinovată. Și cum motorul principal al vieții umane este continua căutare a plăcerii - tot ce facem și sub orice formă, zi de zi, este o continuă căutare a unei stări de bine - atunci soluția a fost simplă: legiferează-i omului plăcerea într-un anumit fel, pentru a-l controla și a-l face să performeze într-un anumit scop impus de tine, legiuitorul-cenzor. Asta a dus și la reglementarea intimității, în sensul că ea nu a mai fost lăsată la latitudinea suverană a individului - în primul rând, trebuie să-mi ascund nuditatea pentru că este rușinoasă, ilegală, imorală și păcătoasă, nu pentru că eu simt că nu vreau s-o fac.

Cenzura s-a extins, de-alungul timpului, la toate formele de exprimare a imaginii nudității și sexualității umane - de la spațiul privat și până la cel al creației artistice.

Ca și în cazul prohibiției la alcool - care a avut fix efectele inverse (și mai multă corupție, alcoolism, crime, bani negri, promiscuitate și moarte) - cenzura nudității a dus la pornografie. Este absurd și tragi-comic cum azi este absolut în regulă să vezi în spațiul public crime, atrocități, mizerie, degradare, ipocrizie, dar este imoral și păcătos să vezi un trup uman gol sau doi oameni care fac dragoste. Se poate observa lesne că sute de ani de cenzură a nudității nu au produs un om mai "moral", ci doar un om mai alienat - nevoit să se ascundă și să mintă, să trăiască duplicitar, să apeleze la ipocrizie și să fure ceva interzis nefiresc și nedrept.

Și pentru că această cenzură se întemeiază pe o deturnare grosolană a simbolismului trupului uman gol, natural și firesc - dispariția ei nu ar conduce în nici un caz la popularea spațiilor publice cu oameni care umblă goi sau care fac sex. Dar ne-ar scăpa de toată gama de reacții stupide pe care 90% dintre oameni le au la vederea unui trup gol, fie el pe o plajă sau într-o lucrare de artă. Și ne-ar vindeca de vulnerabilitatea rușinii și de falsul sentiment de vină.

"Who are we?" este un proiect vizual început în 2011. Alăturând două imagini ale aceleiași femei - una în care trupul este îmbrăcat și alta în care acesta este gol - în același context, am fost frapat de forța de impact vizual a nudității.

Cenzura puritană, justificată ideologic de morală și religie, a stigmatizat imaginea omului gol, pentru a transforma nuditatea într-un tabu. Astfel, nudul a căpătat, în mod fals și nefiresc, o putere simbolică de reprezentare negativă.

Sensul și valoarea nudității umane au fost deturnate prin manipulare tocmai pentru a putea fi blamate și demonizate.

Pe de altă parte, în relație complementară directă cu interzicerea nudității, veșmintele au căpătat și ele o funcțiune în plus - față de cea inițială strict utilitară și apoi de cele estetică și comunicațională - aceea de instrument de cenzură necesar pentru interzicerea nudității. Adică, azi ne îmbrăcăm mai ales și pentru că (ne) este rușine să nu fim văzuți goi. Nuditatea umană este reală, naturală, firească și inocentă. Doar vulgaritatea din mintea cenzorilor a transformat-o în tabu.

Sybilla

2011-11-13T09:28:00.001+02:00

Sybilla - The Kingdom Of Heaven - Septembrie, 2011

2011-11-02T17:17:00.000+02:00

"Angst" - Octombrie 2011

2011-10-10T11:08:00.000+03:00

"Promisiunea" - 9 octombrie 2011

2011-10-07T17:24:00.001+03:00

Thank you, Steve....

2011-09-20T08:02:00.000+03:00

"Plaja Saliara"
Insula Thasos, Grecia
Septembrie 2011

327 - Antologia TASCHEN "Big Book Of Pussy"

2011-09-01T07:34:00.000+03:00

TASCHEN

"Big Book Of Pussy"

August 2011

Sint inclus cu o fotografie.

Mulțumesc TASCHEN

Mulțumesc Dian Hanson

Mulțumesc Corina

326 - Al șaptelea val

2011-08-29T23:25:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră - 28 August 2011

325 - Dora

2011-08-24T08:16:00.001+03:00

Dora - 17 August 2011

324 - Nespus

2011-07-21T21:09:00.000+03:00

Iulie 2011

323 - Insuportabila ușurătate a ființei

2011-07-05T20:52:00.000+03:00

București, 24 Iunie 2011

322 - AURORA

2011-06-24T12:31:00.000+03:00

Am văzut ultimul film scris, regizat și jucat de Cristi Puiu, difuzat pe HBO. Înainte de asta, ratasem toate ocaziile în care aș fi putut să-l văd la cinematograf, dar asimilasem o mare cantitate de reacții și opinii de la prieteni, din presa scrisă, emisiuni tv și de pe Internet. Și, mai ales, aveam bine fixat în minte ce anume i se reproșează acestui film, la mai toate nivelele de percepție, de la simplul spectator, la criticul profesionist, fie el român sau străin.

Înainte de mine, Alexandra, fiica mea de 14 ani, a văzut "Aurora" la cinematograf, împreună cu verișoara ei. Cred în percepția nealterată a copiilor. Era entuziasmată, dar nu euforică. Filmul îi stârnise acel entuziasm al cunoașterii "istoriei neoficiale" - partea întunecată a omului, nesupusă manipulărilor de tip "politically correct" ce încearcă să ne convingă cum este bine să fie omul. Slavoj Zizek a afirmat odată că "filmul nu ne învață SĂ IUBIM, ci CUM să IUBIM".

Eu cred că Puiu a reușit să facă un film care ne ajută să înțelegem omul și nu care ne spune CUM TREBUIE să fie omul. Regretatul Alex Leo Șerban îi spunea lui Puiu că "Aurora" i se pare o excelentă comedie neagră și că a râs de la cap la coadă. Da, filmul poate fi citit și așa, dar eu aș merge mai departe: "Aurora" este o tragi-comedie halucinantă. Poate stârni un râs, dar acel râs straniu, atins de o nebunie rece, care-ți face pielea de găină. Este precum magia de bună calitate a unor magi mitici gen Houdini: te fascinează și îți îngheață sângele în vine.

După vizionare, am rămas o bună bucată de vreme suspendat într-o dimensiune stranie care, aparent paradoxal, m-a ajutat să-mi limpezesc mai multe concluzii.

În primul rând, după "Moartea Domnului Lăzărescu", Cristi Puiu avea, în mod real, o singură opțiune: să facă un film cu totul altfel. Și a reușit: "Aurora" pare un film făcut de un alt regizor, dar jucat, în mod neașteptat și foarte bine, de Cristi Puiu.

Apoi, filmul m-a captivat de la cap la coadă - nu am simțit cum au trecut cele 3 ore pentru că el propune și o manieră de vedea lucrurile pur voyeur-istică. Nu te saturi niciodată de "simț enorm/monstruos și văd enorm/monstruos". Pentru că doar percepția de acest tip, perversă și halucinantă, ne oferă un acces "în spatele ușilor închise". Diane Arbus, Helmut Newton și mulți alți artiști vizuali, au recunoscut condiția perversă și voyeur-istică a creatorului de imagine. Numai așa poți ajunge la omul gol, dezbrăcat de orice clișeu și manipulare, pentru a-i percepe condiția tragi-comică.

Pe de altă parte, tot acest tip de privire povestitoare m-a făcut să înțeleg extrem de clar și limpede ce se petrece, de la cap la coadă. Numai cei care s-au obișnuit să fie manipulați să vadă în clișee pot avea probleme să perceapă ce se întâmplă, de fapt, în "Aurora". Totul este clar - dureros și halucinant. Desenul acțiunii are claritatea aproape demonică a percepției de tip "omul invizibil" - entitate ce poate fi martor la întâmplări, altfel, ocultate.

"Aurora" este un film care nu suportă epitete și adjective în logica dihotomiilor "bine/rău", "frumos/urât". Ne spune, doar, cum este omul, de fapt, glisând tragi-comic între abject și sublim.

Este un film despre alienare prin incapacitatea de a comunica și despre cum, odată alterată, umanitatea poate aluneca în logica crimei ca "tăiere a nodului gordian".

Cristian Crisbășan

321 - DECÂT O FAMILIE

2011-06-06T23:36:00.000+03:00

Portret de familie: Iulian, Letiția, Ioana și pisica Dex.
Mai 2011
Imagine realizată pentru "DECÂT O REVISTĂ" - Nr. 6, Vara 2011

320 - După-amiază de primăvară

2011-05-29T09:54:00.000+03:00

Mai, 2011

319 - Alexandra

2011-05-07T10:51:00.000+03:00

Aprilie 2011, Ulmi

ERNESTO SABATO

2011-04-30T19:24:00.001+03:00

"... în orice caz, există un singur tunel, întunecos și singuratic: al meu..."
Ernesto Sabato
24 Iunie 1912 - 30 Aprilie 2011

318 - Dincolo

2011-04-30T09:51:00.000+03:00

April 2011

317 - The Ocean

2011-04-14T10:57:00.000+03:00

Aprilie 2011

316 - Alex Leo Șerban

2011-04-10T11:04:00.000+03:00

"ALȘ" - 16 Noiembrie 2006, Palatul Cotroceni

315 - Vladimir

2011-04-04T07:50:00.001+03:00

"I was just a child then, now I'm only a man"
Pink Floyd, "The Final Cut"
Vladimir, 3 Aprilie 2011

314 - Conversația

2011-04-02T10:00:00.000+03:00

Martie, 2011

313 - Scrisoare către John

2011-03-20T18:07:00.000+02:00

Dragă John,

La început am crezut că este o glumă proastă. Francezii au obiceiul ca uneori să facă așa ceva. Ulterior, am văzut cu stupoare că și-au luat gluma atât de în serios, încât au făcut din ea un caz public și politic. De "politically corectness", mai precis. Și azi, presa din toată lumea face din tine un țap ispășitor "haute-couture" ca să stoarcă audiență. "Casa Dior l-a concediat după 15 ani pe John Galliano din funcția de director artistic". Motivul? Atitudine anti-semită!

Cred că dacă în loc să fi spus la beție că-l adori pe Hitler, ți-ai fi manifestat admirația pentru Stalin, totul ar fi fost considerat o poveste "tres chic", nu-i așa?

Te-ai întrebat vreodată, John, de ce este foarte "cool" să porți însemne comuniste - tricouri cu Che Guevara, Stalin, Lenin, stema Uniunii Sovietice sau aceea a partidului comunist cu secera și ciocanul ori steaua roșie cu cinci colțuri - în schimb, pentru orice aluzie de același gen la regimul nazist ești taxat imediat ca anti-semit? De ce se operează cu această dublă măsură? Regimul criminal nazist s-a încheiat definitiv acum peste 60 de ani. Cancerul comunist mai face încă victime și azi, în toată lumea.

John, n-am să te disculp pentru ceea ce ai spus, invocând în apărarea ta o temporară pierdere de luciditate datorată consumului de alcool și unui acees de furie. Pentru că eu cred că n-am de ce să te disculp. Singura "crimă" pentru care te consider vinovat este aceea că ai transformat creația ta într-o armă de exterminare sistematică a prostului gust și a non-valorii din arta designului vestimentar. Și eu mai cred că, așa cum spunea și Adlai Stevenson, "o societate cu adevărat bună este aceea în care te simți în siguranță chiar dacă esti impopular".

Tu erai un artist recunoscut înainte ca Dior să te angajeze. Mai precis, tocmai de aia au făcut-o. Numele tău era deja intrat in istoria creației vestimentare, alături de numele Dior. Și timp de 15 ani le-ai fost foarte util, prin valoarea creației tale.

John, politicienii, parlamentarii, oamenii de afaceri, funcționarii, directorii, președinții de companii, acționarii și magnații se duc și vin în anonimat. Nimeni nu va mai ține minte vreodată numele acelora care acum te-au concediat, în schimb creațiile semnate Galliano vor rămâne definitiv în istoria designului. Ca și cărțile laureatului Nobel, norvegianul Knut Hamsun sau creația cineastei germane Leni Riefenstahl. Tu ai fost pedepsit pentru mult mai puțin în comparație cu motivele pentru care aceste mari personalități au fost reabilitate în țările lor și lumea întreagă după cel de-al doilea război mondial.

Cred că s-a ajuns la momentul în care am avea nevoie de un Edward Behr care să scrie un volum doi intitulat "O Europă Înfricoșătoare".

John, ai fost un mare artist înainte să ajungi la Dior, vei continua să fi ceea ce ești și după ce te-au dat afară. Dior este și va rămâne un nume celebru pentru ceea ce a creat Christian Dior și alți designeri - inclusiv tu - și nu prin faptul că face parte dintr-un concern industrial care pune azi "politically corectness"-ul mai presus de valorile de creație care au consacrat-o.

Personal, cred că concedierea ta este unul dintre cele mai rușinoase și dezgustătoare momente din istoria creației vestimentare. Dar este foarte posibil să fi fost și un semn că venise vremea să ieși din acest "mariage" și să o iei pe drumul tău.

John, tu ai fost beat, dar ei sunt proști. Diferența este că, spre deosebire de ei, tu te trezești din beție.

Cristian Crisbășan

312 - Zona Crepusculară

2011-03-18T09:02:00.000+02:00

Martie 2011

311 - One Of These Days

2011-03-11T19:56:00.000+02:00

March 2009

310 - Yasmine

2011-02-25T08:20:00.000+02:00

February 2011

309 - Unsaid

2011-02-14T08:55:00.000+02:00

February 2011

308 - Alexandra

2011-02-07T08:29:00.000+02:00

"Alexandra" - actriță, 2 Februarie 2011

307 - Despre nimic

2011-01-29T09:11:00.000+02:00

306 - Alexandra

2011-01-20T07:43:00.000+02:00

Vara lui 2003

305 - Sâmbătă la prânz

2011-01-15T19:36:00.001+02:00

15 Ianuarie 2011

304 - Musafir

2011-01-09T19:36:00.000+02:00

Hotel Elysee Ceramic, Paris, 29 Martie 2007, orele 11:37:49

303 - Dincolo

2011-01-05T18:20:00.002+02:00

2004

302 - Monica

2010-12-23T09:41:00.000+02:00

Octombrie 2004

301 - Enigma

2010-12-05T11:23:00.000+02:00

Brașov, Noiembrie 2010

300 - La multi ani, Vladimir

2010-11-24T09:38:00.000+02:00

Azi Vladimir împlinește 6 ani.

299 - Iarna în Bran

2010-11-23T07:52:00.001+02:00

Casa Tolstoi, Bran, Ianuarie 2010

298 - Dincolo

2010-11-20T22:08:00.001+02:00

Brașov, 27 Iunie 2010

297 - Einstein Cafe

2010-11-19T19:32:00.000+02:00

București, 17 Noiembrie 2010

296 - Vladimir

2010-11-14T11:26:00.000+02:00

Cu puțin îniante de a împlini 6 ani.
Sinaia, Noiembrie 2010

295 - Seară în Brașov

2010-11-10T08:15:00.000+02:00

Noiembrie 2010

294 - Acalmie

2010-11-05T07:38:00.000+02:00

August 2010

293 - Alien

2010-11-04T08:24:00.000+02:00

Septembrie, 2010

292 - "Ultimul stinge lumina"

2010-10-27T08:32:00.001+03:00

București, 26 Octombrie, 2010

291 - Bîlciul Deșertăciunilor

2010-10-26T09:41:00.001+03:00

"La Bîlci la Bolintin" - 24 Octombrie 2010

290 - Clar de inimă

2010-10-25T12:32:00.003+03:00

Ulmi, 25 Octombrie, 2010

289 - Noapte de octombrie

2010-10-22T09:43:00.001+03:00

București, Octombrie 2010

288 - Mijlocul Toamnei

2010-10-21T07:45:00.000+03:00

București, Octombrie 2010

287 - Ploaie de seară

2010-10-18T07:31:00.000+03:00

Octombrie 2010, București

286 - Ploaia de seară

2010-10-14T08:20:00.000+03:00

Octombrie 2010

285 - Treceri

2010-10-09T10:38:00.000+03:00

Octombrie 2010

284 - Seară de octombrie

2010-10-08T19:50:00.000+03:00

București, Octombrie 2010

283 - Cafe Lateral, Paris

2010-10-06T10:51:00.000+03:00

August 2007

282 - Paul

2010-10-03T09:37:00.000+03:00

Paris, May 2009

281 - O zi ca oricare alta

2010-09-30T23:10:00.000+03:00

Bucuresti, August 2010

280 - Templu

2010-09-27T08:35:00.000+03:00

24 Septembrie 2010

279 - Mădălina

2010-09-25T08:59:00.000+03:00

Septembrie 2010

278 - Străinul

2010-09-22T20:30:00.000+03:00

București, Sun Plaza Mall, Septembrie 2010

277 - Psihedelic

2010-09-21T07:17:00.000+03:00

276 - O zi bună

2010-09-19T21:39:00.001+03:00

Septembrie 2010

275 - Singurătate

2010-09-18T09:30:00.001+03:00

Septembrie 2010

274 - Rodica

2010-09-17T07:37:00.000+03:00

Septembrie 2010

273 - Alexandra și Marea

2010-09-16T08:59:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, August 2010

272 - Noua Vamă Veche

2010-09-15T09:13:00.002+03:00

19 august 2010 în Vama veche, după o absență de mai mulți ani. Am stat o zi întreagă, de dimineața de la 8 până seara la zece și jumătate.

În anii '80 îmi petreceam vacanțele de vară aici și în "2 Mai". Da, sunt un nostalgic al vremurilor - demult apuse - în care spiritul uman hălăduia aici liber pe plajele virgine, între pământ și mare.

Diferența dintre ce era zona asta înainte de 1989 și ce a ajuns să fie acum, în 2010, descrie exact cum am evoluat noi, ca nație, în ultimii 20 de ani. Și mai spune că din 1989 încoace am trăit mereu sub "dictatura" unei majorități populare cu o anumită mentalitate. Aici este unul dintre punctele slabe ale unei democrații: dacă într-o țară majoritari sunt orbii și chiorii, atunci ei vor alege să fie conduși de oameni asemeni lor, printr-un simplu calcul matematic de număr de voturi. Iar liderii votați de aceștia vor reduce TOATĂ națiunea la modelul votantului lor fidel și etalon. "Restul" oamenilor ALTFEL din acea țară, n-au decât să se descurce cum pot, pe cont propriu, asumându-și riscul de a fi diferiți. Ei, cu asta nu sânt de acord: a fi altfel nu ar trebui să fie un risc.

"O societate bună este aceea în care chiar dacă ești diferit și impopular, te simți în deplină siguranță" , spune A. Stevenson și eu cred în asta.

Nu am trăit sub proasta conducere a lui Iliescu sau Băsescu - ci sub "dictatura" majorității românilor care i-au ales pe post de candidați și i-au votat. Trăiesc sub "dictatura" unei majorități de români cu o anumită mentalitate și care crede că "cine nu este ca noi, este împotriva noastră". Tu, ca minoritar, ești tolerat și nu înțeles, respectat și acceptat. Ești tolerat cu limite și restricționări. Ești tolerat "sub supraveghere" iar despre tine există prejudecăți. În România, minoritarii (de orice fel) sunt cetățeni de categoria a doua. Pentru că deși legile spun altceva, ele sunt aplicate de un sistem condus de majoritarii reacționari și exclusiviști.

Cel mai important lucru într-o stațiune de litoral de orice fel ESTE PLAJA și felul în care aceasta lasă omul să relaționeze cu natura. La noi plaja a devenit tot mai mică și mai mizerabilă. Sistemul de diguri a fost construit prost, marea a îngustat și îngustează plaja, an de an. Dinspre uscat, plajele au fost invadate de "unitățile de produs bani" ale oamenilor. Nisipul este murdar, algele nu se strâng, roiesc insectele, dar în schimb plaja a fost cotropită de sute de mii de șezlonguri de plastic, umbrele, baldachine și construcții de tot felul - de la barăci de tablă și lemn, până la hoteluri de lux. Omul și relația lui cu natura nu mai contează. Turistul contează numai în măsura în care, indiferent cum, umple buzunarele unora. Turismul internațional de calitate a arătat clar cum se poate opera o afacere turistică fără să distrugi natura și să "omori" plaja.

Nu am crezut niciodată că am să ajung să văd că nudismul și naturismul sunt tolerate restricționat în Vama Veche. Nici măcar dictatura comunistă dinainte de 1989 nu a făcut asta. În mod normal, la intrarea în zona "2Mai - Vama Veche" ar fi trebuit să troneze o placă mare pe care să scrie: "stațiuni turistice naturiste și ecologice" și aceste zone să fie protejate, dezvoltate și operate strict în acest spirit. Toate țările din jur au stațiuni de nudiști, indicate și conservate ca atare. Cine vrea intră, cine nu, se duce în altă parte - simplu. Litoralul este suficient de lung să-i încapă pe toți.

"Explorați grădina Carpaților?" Și cu Marea Neagră cum rămâne?

271 - Industria

2010-09-14T07:50:00.000+03:00

July 2010

270 - Empire

2010-09-13T07:42:00.000+03:00

Summer 2010

269 - Tăcerea dimineții

2010-09-12T08:04:00.001+03:00

11 Septembrie 2010

268 - Lumină de toamnă

2010-09-10T08:13:00.000+03:00

Septembrie 2010

267 - Fetiș

2010-09-09T08:12:00.000+03:00

August, 2010

266 - Zi după zi

2010-09-08T09:18:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, August 2010

265 - Secrete

2010-09-07T08:42:00.000+03:00

Iunie 2004 - August 2010

264 - Gotham

2010-09-06T09:14:00.002+03:00

București, Vara 2010

263 - "Down On The Beach"

2010-09-05T09:13:00.001+03:00

Eforie Sud, Black Sea Coast - June 15, 2004

262 - "Girls just wanna have fun"

2010-09-03T10:31:00.000+03:00

Hotel California, Cap Aurora, Marea Neagră - August 2010

261 - Women

2010-09-02T09:01:00.002+03:00

Corina

Cătălina

Oana

Baza Sportivă, Vama Veche - 19 August 2010

260 - "The Night Has A Thousand Eyes"

2010-09-01T06:44:00.001+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, 21 August 2010 - 21:51:50

259 - Acalmie

2010-08-31T11:58:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, August 2010

258 - The Fog and The Sunshine

2010-08-30T08:01:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, August 2010

257 - Gone Fishing

2010-08-29T11:52:00.002+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră - August 2010

256 - Dincolo

2010-08-27T08:55:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră, August 2010

255 - Regatul Cerului

2010-08-26T07:36:00.000+03:00

Cap Aurora, Marea Neagră - August 2010

254 - Începuturi

2010-08-25T08:17:00.001+03:00

"East Of The Sun & West Of The Moon"

August 2010 - Cap Aurora, Marea Neagră

253 - Primul răsărit

2010-08-23T22:22:00.001+03:00

Duminică 15 august 2010 am ajuns la Marea Neagră după 2 ani de absență. Luni dimineața, pe 16 august, m-am trezit în sunetul valurilor mării... Și am văzut asta. Aveam în mînă doar telefonul mobil.
Am făcut 2 cadre. Apoi, desigur, am scos și camera digitală.
Multe alte imagini în curînd.

252 - Citadela

2010-08-14T09:36:00.000+03:00

București, 11 August 2010

251 - Sar Shalom

2010-08-12T08:56:00.001+03:00

Condiția umană.
București, 11 August, 2010

250 - Toate diminețile din lume

2010-08-11T09:22:00.002+03:00

Paris, Iulie 2009

249 - Hussein

2010-08-10T17:19:00.000+03:00

Duminică, 8 August 2010

248 - Despre copii

2010-08-10T15:23:00.000+03:00

"Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume."

- Dorothy Law Nolte în poemul său „Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (1954)

247 - Vladimir

2010-08-09T18:54:00.000+03:00

8 August 2010

246 - Ziua Alexandrei

2010-08-04T10:07:00.001+03:00

Alexandra Ioana împlinește azi 13 ani.
IUBIRE.
Atît.

Mama, Tata și Fratele

245 - Strada "Speranței"

2010-08-03T09:05:00.001+03:00

Iulie 2010, București

244 - Scaunul

2010-07-27T23:11:00.003+03:00

"Scaun negru cu valiză vintage"
Pictură de Christopher Stott; ulei pe pînză; 2008
http://christopherstott.blogspot.com/

Scaunul. Trei sau patru picioare și un blat pentru șezut. Cu spătar, brațe sau fără...

Un obiect atit de simplu, de banal, de obisnuit... Și totuși.

Mi se pare cel mai minunat obiect de mobilier. Fundamental necesar. Utilitar, funcțional și, ei bine, da, emoțional. Da, emoțional și emoționant - un simplu scaun.

Scaunul care ne trebuie, cum ne trebuie, cînd ne trebuie...

Scaunul din hol, de lîngă cuier, pe care lăsăm haine, corespondența, reviste, sacoșele pline, pălării, fulare, umbrele... pe care punem cîte un picior pentru a ne încălța sau a ne curăța pantofii ... Și scaunul pe care ne așezăm pentru a ne încălța. Sau pe care stăm pur și simplu privind în gol gînditori, înaintea unei călătorii importante. Sau pe care ne așezăm cîndva tîrziu, prea tîrziu, mult prea tîrziu, ireparabil de tîrizu... să ne gîndim, să ne liniștim, să ne tragem sufletul, să medităm, să plîngem, să ne odihnim... într-o casă de care ne desparțim pentru totdeauna, într-o casă părăsită definitiv de cineva drag, în casa noastră în care rămînem iremediabil singuri... din greșeală, din destin, de bătrînețe... în casa noastră sau în alta, punct de stație din care trebuie să începem un alt capitol din viața noastră, oricît ne-ar fi de greu.
Scaunul pe care uneori ne așezăm pur și simplu ca să murim, ultimul scaun din destinul nostru...
Scaunul pe care stăm goi și ne este frig, scaunul pe care facem amor, dragoste, sex, copii...

Scaunul de lîngă fereastră, din sufragerie, pe care ne așezăm să citim, să ne reculegem, să comemorăm, să recapitulăm, să ne amintim... Sau să privim pur și simplu în gol sau în lungul străzii sau la zidul cu iederă sau la grădină sau la geamurile vecinilor sau la un cîmp nesfîrșit... Scaunul pe care stăm să privim și ascultăm ploaia, să admirăm ninsorile, furtunile, apusurile și răsariturile de soare... scaunul pe care ne așezăm, ascunși după perdea, să spionăm, să ne exersăm voyeurism-ul...

Scaunul de lîngă masă pe care stăm să citim presa, corespondența, să privim albume cu fotografii, să scriem o scrisoare sau o listă de cumpărături, să ne facem planuri, să ne adunăm la masă, să facem consilii de familie, să împachetăm cadouri sau pur și simplu să ne sprijinim capul cu mîna la tîmplă... sau să stăm cu fruntea pe masă...

Scaunul pe care ne așezăm cînd primim o veste neașteptată - minunată sau îngrozitoare - și avem nevoie de un pahar cu apă rece... Scaunul pe care ne suim să luăm ceva de pe un raft prea înalt sau să spălăm un geam... sau să privim pe un geam...

Scaunul de pe verandă în care petrecem lungi reverii, nostalgii înduioșătoare, ore de singurătate (voită sau nevoită) sau de așteptare... sau de tristețe...

Scaunul din fața oglinzii din dormitor, plin de fire de păr lung... Scaunul pe care femeia pune un picior dezvelit pentru a rula senzual dress-ul cu bandă pe glezne, coapse și pulpe... Scaunul pe care se tot adună haine, scaunul pe al cărui spătar se aseză cămășile proaspăt călcate, scaunul pe al cărui spătar se aruncă în grabă jachete, sacouri si fulare... Scaunul de lectură din bibliotecă, scaunul din bucătărie, taburetul din baie, scaunul vechi din magazie, scaunul din atelier pe care stăm să reparăm diferite obiecte sau alte scaune ... Și apoi sînt acele scaune singuratice pe care arareori se așează cineva... decorative sau incomode...
Scaunul din grădină, vremuit, plouat, nins, bătut de vînt și de soare, cotropit de insecte, cîini și pisici, reparat de nenumărate ori, cîrpit, revopsit, ruginit, scorojit ...
Scaunul pe care ar trebui să-l arunci și nu te înduri, scaunul care scîrție și se mișcă...
Scaunul pe care stai invers, cu coatele sprijinite de spătar... Scaunul pe care adormi rupt de oboseală...

Expresia "a avea scaun la cap"...

Nici un alt obiect nu oferă o imagine mai emoționantă decît un scaun vechi, rupt, aruncat pe un maidan cu gunoaie... Sau un scaun părăsit pe stradă...

Scaunul a fost gîndit să ne ofere momente de pauză și modestie de la cinetica verticalității arogante umane bipede. Stația, halta, gara în care trupul se odihnește o vreme, pentru a limpezi curentul gîndurilor...

Te așezi pe un scaun și gata, picioarele nu mai contează. Intri parcă în altă logică. Totul se suie la cap ca să... te liniștești. Și să te gîndești. Să vezi lumea dintr-un punct fix, nu din mișcare.

Imaginea mai multor scaune așezate la rînd lîngă un perete sau așteptîndu-și în tăcere oamenii în jurul unei mese...
Imaginea unei mese lîngă care stă UN SINGUR scaun...

Scaunul este un principiu de design: fotolii, taburete, balansoare, canapele, jilțuri, tronuri - toate sînt, de fapt, scaune...

Arhitectul finlandez Eliel Saarinen spunea: "Întodeauna să creezi un obiect de design gîndindu-l în contextul logic următor mai mare: un SCAUN într-o cameră, o cameră într-o casă, o casă într-un mediu, un mediu în planul urbanistic al unui oraș..."

243 - Summer Noon

2010-07-26T11:31:00.000+03:00

Mogoșoaia Palace, July 2010

242 - Daniela

2010-07-25T13:44:00.004+03:00

Sîmbătă seara, la E-Uranus, Rahova. Mi s-a întîmplat de multe ori ca, în diferite restaurante, cluburi sau terase - în București sau în țară - să întîlnesc ființe precum Daniela. O fată tînără, frumoasă, specială, care nu avea nici o legătură, de fapt, cu meseria de ospătar. Sigur, se achita foarte bine de sarcini, dar era ca și cum ar fi fost obligată de anumite împrejurări de viață să facă meseria asta. Ca și cum juca un rol temporar.

Există chelnerițe frumoase pe care le simți că "sînt de acolo" și că practică meseria asta cu pasiune și chiar excelează.

Dar există celelate frumoase care, deși funcționează corect în exercitarea meseriei, le simți că sînt din "altă lume" și că fac asta pentru că nu au găsit altceva mai bun de făcut. Sau pentru că nu au tupeul necesar, relațiile potrivite și/sau disponibilitatea sexuală cerută tacit (deseori) pentru a-și găsi o slujbă potrivită - fie și temporar - pe perioada facultății. Cineva care o cunoștea, mi-a explicat că Daniela este într-adevăr studentă la o facultate "deșteaptă" și că așa se întreține. De ce așa? Ce i-a lipsit Danielei să-și găsească o altă slujbă - poate chiar dintr-un domeniu conex celui pe care-l studiază?

Nu este nimic de disprețuit în meseria de ospătar. Nu există nici o meserie de disprețuit, dealtfel - sînt de disprețuit doar oamenii care își exercită meseria mediocru, prost, fără scrupule sau imoral.

Și totuși Daniela "nu era din acel film". O simțeai că și-ar fi dorit, de fapt, să fie în cu totul alt loc. Sau poate tot aici, dar în calitate de client, nu de servitor.

Sigur, percepțiile noastre într-un asemenea caz - în care judecăm într-o împrejurare punctuală viața unor necunoscuți - sînt profund subiective. Poate că dacă aș fi stat de vorbă cu Daniela, mi-ar fi spus că mă înșel, că ei de fapt i se pare o modalitate absolut ok de a se întreține pe perioada facultății și că asta a vrut. Că îi convine că ia bacșișuri mari - pentru că arată bine, zîmbește frumos, e drăguță, își face treaba bine și că, uite, nu are absolut nici o problemă să poarte rochița asta scurtă care aproape că-i dezvelește fundul și-i pune în valoare picioarele lungi și zvelte. Da, poate că așa este.

Dar uneori, mi s-a părut că întrezăresc în ochii ei o oboseală tristă. Mi s-a părut că ar fi vrut să se așeze măcar 10 minute și să se tolănescă precum o pisică într-unul din șezlongurile alea de lounge, să se descalțe și să stea cu picioarele pe nisipul cald, sorbind o băutură rece printr-un pai colorat. Că ar fi vrut poate să-i fie admirat trupul din postura asta, nu din cea de ospătăriță pe care băieții abia o așteaptă să se aplece să strîngă de pe masă ca să "tragă cu ochiul" pe sub rochia ei scurtă.

În fine... i-am "furat" imaginile astea, în timp ce-și juca rolul de ospătăriță.

Și cine știe, poate că voi avea ocazia să-i mai fac și alte fotografii.

241 - Ochelari noi

2010-07-22T21:08:00.002+03:00

Acum câțiva ani mi-am refăcut ochelarii de vedere. Lentile de 0,50. Îi foloseam la citit, scris, desenat și lucrat pe computer. Apoi, după o vreme, lentilele au început un lent și aproape imperceptibil proces de mătuire. Era ca și cum pierdeau zilnic un procent infinitezimal din transparență. Transformarea asta era atât de subtilă încât mă obișnuiam și eu, câte puțin, cu ea. Ca Rasputin cu otrava. Până într-o zi când mi-am dat seama că ochelarii mei nu mai sânt ce au fost. Până aici nimic neobișnuit. Dar pentru că sunt un om, cu bune și cu rele, abia ce a urmat după a devenit interesant. Nu m-am dus imediat să schimb lentilele. M-am complăcut, deși conștient de situație. Aveam uneori dureri de cap, oboseam mai repede, mă usturau ochii. Dar nu-mi găseam determinarea de a mă duce la optician să iau lentile noi. Pur și simplu. Am continuat așa aproape 2 ani. E stupid, știu, dar asta este. De fiecare data când îi ștergeam, speram absurd, în secret, ca șervețelul ăla umed special să facă o minune și să repare miraculos mătuiala. Știam că e imposibil, dar nutream iluzia asta. Îi ștergeam, vedeam PUȚIN MAI BINE - dulce amăgire - și continuam să amân schimbarea lentilelor. Până când într-o zi sistemele mele de siguranță s-au revoltat. M-am dus la un magazin modern de ochelari, din mall. Mi s-a dat prețul maxim - 300 RON. Nu aveam de investit suma asta, am mai amânat. Am zărit o dugheană de optică pe Batiștei. "700 de mii, din sticlă, da' îmi trebuie rețeta de la medic, că io n-am aparat din ăla de măsurat lentilele. Vi-i fac într-0 zi". Nu mai găseam rețeta. Iar am amânat. M-am dus iar la primul magazin din mall. "Cel mai bun ar fi policarbonatul, dar nu avem acum. Din sticlă durează două săptămâni. Dacă vă trebuie repede, am un alt material. Vă costă 150 RON și sânt gata într-o oră".

Ajuns acasă, am dat drumul la computer, am scos ochelarii din toc, i-am șters îndelung și meticulos cu șervețelul umed special și apoi i-am pus încet la ochi. O secundă. În a doua secundă deja eram de-a dreptul uimit. Abia acum realizam cu adevărat cât de mătuite ajunseseră vechile lentile și cât de alterat văzusem în ultima perioadă. Vedeam clar, luminos, pregnant. M-am bucurat ca un copil. Articolul ăsta îl scriu prin noile lentile.

Dar în plus mi-am dat seama de un lucru. La fel ni se întâmplă și cu viața. Lucrurile nu pot rămâne la fel, pentru că ele evoluează fie că vrem sau nu și orice evoluție aduce cu sine schimbări, mai mari sau mai mici, mai lente sau mai rapide. Iar viteza noastră de reacție la schimbare este mereu depășită. Ne dăm seama într-o zi că ne complacem, încăpățânați, într-o situație care doar aparent mai coincide cu realitatea. Ne forțăm să credem că e la fel, deși dacă am fi mai atenți și mai subtili, ne-am da seama că lucrurile s-au schimbat într-o anumită măsură. Dar cel mai grav mi se pare că un anume CEVA ne-a adormit vigilența. Ne trezim într-o zi întrebându-ne în pragul unui atac de panică: "Cum am ajuns așa? Când s-a întâmplat asta? De ce?".

De ce ajungem să preferăm "confortul" vechilor probleme și nu ne entuziasmează căutarea noilor soluții? Siguranța de termen scurt a drumului bătut ne oferă pe termen lung anchilozarea, reumatismul. Vâltorile noului ne sperie, ne irită, aduc neliniști și angoase. Îi judecăm - deși îi și invidiem în secret - pe cei care au curajul de a face mereu lucrurile să se schimbe, de a se reinventa, de a se adapta continuu, de a-și păstra trează vigilența cu orice efort.

Iar noi? "Noi suntem, dar ne este urât", vorba lui Nichita Stănescu.

240 - Vladimir și lumea

2010-07-21T11:50:00.000+03:00

Martie 2007, Hotel Elysee Ceramic, Paris

239 - Diva la benzinărie

2010-07-20T11:22:00.003+03:00

Intru într-o benzinărie și parchez lângă o pompă să alimentez. În spatele meu aud un zgomot de motor greu. Întorc capul - un ditamai suv-ul negru, de lux. La volan o tânără femeie - o recunosc imediat, o vedetă de televiziune din categoria "news". Pare cam pierdută, se vede că a trecut de curând la un gabarit auto mai mare si nu e prea sigură pe manevre. Trebuie să-și bage SUV-ul la pompă pe lângă o altă mașină aflată la alimentare. Cam complicat, face multe manevre. Chipul ei are o expresie cam chinuită dar, într-un final, reușește să parcheze mașina. Evrika. O văd prin geam, este brusc relaxată, i-a revenit buna dispoziție, acum că a reușit să stabilizeze mașina. Îi va fi mult mai ușor la plecare, va ieși dintr-o singură manevră, desigur. Se mișcă lent, cu gesturi leneșe de pisică de lux, se întinde, se mai uită în oglindă să-și verifice machiajul... Parcă este într-o eternă vacanță dintr-o viață de tinerețe veșnică îmbelșugată. Apoi se dă jos. Cu dificultate. Abia cînd o văd în picioare lîngă mașină îmi dau seama de ce. Merge la fel de greu. Pentru că poartă niște pantofi butucănoși cu niște tocuri amețitor (pentru ea) de înalte în care i se încurcă penibil, la fiecare pas, poalele rochiei prea lungi. De aia și conducea atît de nesigur, probabil. Poartă o rochie din aia de vară semi-transparentă, subțire, vaporoasă, largă, cu imprimeuri colorate, croită cu breteluțe peste umerii goi. Problema este că trupul ei este slab ca o grisină, iar rochia și pantofii par cu 2 numere mai mari. Are aerul acela naiv și ușor tîmp al fetiței care se probează la oglindă cu rochia și pantofii mamei. La un moment dat își trage puțin în sus poalele rochiei ca să nu i se mai încurce în tocuri. Bun, o încurcătură rezolvată, dar acum a rămas problema tocurilor. De abia merge cu ele, parcă calcă pe cioburi. Ajunge încet și cu grijă, privind mereu în jos, cu capul bălăngănindu-se șăgalnic, în fața ușilor glisante ale benzinăriei, deschise, unde stau angajații la o tacla mică. Marea majoritate sunt femei. În momentul în care o recunosc pe "marea vedetă", se udă toate de admirație și zîmbesc asa, tîmp. Intră în trepidație ca niște cățele incitate. Vedeta se oprește în fața ușilor, cu poalele rochiei în mîini, oferă generos zîmbetul profesional de la știri și zice cu voce pițigăiată, pe nas, pisicită și alintată: "Vă rooog frumooos, mă ajuuută șiiiiii pe miiiiiine cineva cu benziiinaaa?"
Eram cumva în spatele ei, veneam să achit combustibilul și m-am abținut cu greu să nu pufnesc într-un hohot de rîs homeric. Era o scenă care ar fi trebuit filmată, absolut comică în penibilul ei desăvârșit.
"Vai, cum să nu Doamnă, se poate?", s-a repezit o benzinăreasă, fericită că poate fi de vreun ajutor divei mass-media. Și apoi a strigat după un coleg să se ducă să o ajute "pe Doamna". Ăla s-a executat cam în silă și a pornit spre pompă alene, că afară era căldură mare.
Alte două benzinărese discutau ca niște eleve de liceu emoționate, bot în bot, discret, să nu le observe nimeni:
"Tu, asta nu e...?"
"Ba, da, tu, EA este!"
"Vaaai, da' ce drăăăguuuță esteee...!".
"Da, tu, o doamnă, mie mereu mi-a plăcut de ea..."
Acuma, diva trebuia să execute operațiunea de răsucire pe călcîiele protezate de tocurile lungi și grele, că să se întoarcă la mașină. Cînd am ieșit din clădirea benzinăriei, ea tocmai reușise să se suie în SUV și era foarte fericită din cauza asta. A dat drumul la muzică și a început să dea din cap, lălăind gen karaoke. Îi vedeam, prin parbriz, gura deschisă mimînd cuvintele și fața schimonosită de emoție la "corazon". Nu se auzea nimic și semăna cu un pește lîngă geamul unui acvariu.
M-am suit în mașina mea. Am stat o secundă, am revăzut întregul film al întîmplării și atunci am fost liber să pufnesc în rîs.
Tragismul vieții este atît de comic, uneori...

238 - Gabriel

2010-07-20T08:01:00.001+03:00

Biserica Madeleine - Paris, Mai 2007