CIne sîntem? Despre puterea trupului gol

 "Ce spirit poate fi atât de gol și de orb încât să nu admită că piciorul este mai nobil decât pantoful și pielea este mai frumoasă decât hainele care o acoperă?" 

- Michelangelo Buonarotti

"Pentru că Dumnezeu l-a creat, trupul uman poate rămâne nud și neacoperit, păstrându-și splendoarea și frumusețea" 

- Papa Ioan Paul al-II-lea

 "Trăim într-o atmosferă de rușine. Ne este rușine de tot ceea ce este real despre noi; suntem rușinați de noi, de rudele noastre, de veniturile noastre, de accentele noastre, de opiniile noastre, de experiențele noastre - exact așa cum suntem rușinați de trupurile noastre goale" 

- G.B. Shaw

 "Să te văd goală este să-mi reamintesc Natura" 

- Federico Garcia Llorca

"Despre Haine

Și țesătorul spuse: Vorbește-ne despre Veșminte.

Și el răspunse: Deși Veșmintele vă ascund mult din frumusețe, ele nu pot ascunde nefrumosul. Și deși căutați în haine o libertate a intimității, s-ar putea să găsiți în ele un harnașament și un lanț. Dar Fie ca voi să puteți întâlni Soarele și Vântul mai mult cu pielea voastră decât cu veșmintele. Pentru că suflul vieții este în Soare, iar mâinile vieții se află în Vânt. Unii dintre voi spun că vântul de rece Nord este acela care a țesut hainele de purtat. Dar Rușinea i-a fost război de țesut și slăbiciunea tendoanelor i-a fost fir de ață. Iar când lucrarea sa a fost terminată, el a râs în pădure. Nu uitați că modestia este un scut împotriva privirii murdare, dar când murdăria nu mai este, ce devine modestia dacă nu o cătușă și o prostire a minții? Să nu uitați că Pământul este încântat să simtă picioarele voastre goale și vântul tânjește să se joace cu părul vostru".

Khalil Gibran - citat din "Profetul"

"Cine sântem? Despre puterea truplui gol"
Proiect apărut în "DECÂT O REVISTĂ" - Nr. 7 / Toamnă 2011

Despre puterea trupului gol

de Cristian Crisbășan

Una dintre cele mai mari manipulări din istoria omenirii - rușinea față de nuditate - a fost indusă special pentru a putea controla oamenii. Omul rușinos și rușinat este vulnerabil și, deci, ușor de stăpânit  și manipulat psihologic. 

Atât de înrădăcinată a ajuns să fie această rușine în mintea oamenilor - transmisă "genetic" din generație în generație - încât este tragicomic de observat că infractorilor și criminalilor nu le este rușine să apeleze răul adevărat, dar le este rușine să comită un rău fals - adică nuditatea.  Oricine simte o jenă - mai mare sau mai mică - să se expună gol.

În volumul său "Trupuri de femei, priviri de bărbați - Sociologia sânilor goi" (Humanitas, 2009), sociologul francez Jean-Claude Kaufmann scrie: "În fiecare societate, anumite părți ale corpului bărbaților și femeilor au putut fi expuse, uneori cu generozitate, inclusiv părțile cele mai intime, alteori cu mai multă zgârcenie. De la o societate la alta: rareori coincideau, rareori se prezentau la fel și rareori erau justificate în chip asemănător. Semnificația modului de a privi nuditatea s-a schimbat, la rândul ei, mult: abia la sfârșitul Evului Mediu nuditatea feminină începe să se identifice cu dorința, iar vederea nudului capătă conotația erotică pe care o cunoștem azi (Bologne, 1986)". 

Apare clar că cenzura asupra nudității a derivat din cenzura și mai mare asupra sexualității. Nici o altă funcțiune fundamentală a ființei umane nu a fost mai alterată, pervertită, manipulată, cenzurată și condamnată decât sexualitatea. 

Așadar, nuditatea trebuie cenzurată pentru că ea duce automat la sexualitate. Când s-a inventat "fructul oprit", plăcerea a devenit și ea vinovată. Și cum motorul principal al vieții umane este continua căutare a plăcerii - tot ce facem și sub orice formă, zi de zi, este o continuă căutare a unei stări de bine - atunci soluția a fost simplă: legiferează-i omului plăcerea într-un anumit fel, pentru a-l controla și a-l face să performeze într-un anumit scop impus de tine, legiuitorul-cenzor. Asta a dus și la reglementarea intimității, în sensul că ea nu a mai fost lăsată la latitudinea suverană a individului - în primul rând, trebuie să-mi ascund nuditatea pentru că este rușinoasă, ilegală, imorală și păcătoasă, nu pentru că eu simt că nu vreau s-o fac. 

Cenzura s-a extins, de-alungul timpului, la toate formele de exprimare a imaginii nudității și sexualității umane - de la spațiul privat și până la cel al creației artistice. 

Ca și în cazul prohibiției la alcool - care a avut fix efectele inverse (și mai multă corupție, alcoolism, crime, bani negri, promiscuitate și moarte) - cenzura nudității a dus la pornografie. Este absurd și tragi-comic cum azi este absolut în regulă să vezi în spațiul public crime, atrocități, mizerie, degradare, ipocrizie, dar este imoral și păcătos să vezi un trup uman gol sau doi oameni care fac dragoste. Se poate observa lesne că sute de ani de cenzură a nudității nu au produs un om mai "moral", ci doar un om mai alienat - nevoit să se ascundă și să mintă, să trăiască duplicitar, să apeleze la ipocrizie și să fure ceva interzis nefiresc și nedrept.

Și pentru că această cenzură se întemeiază pe o deturnare grosolană a simbolismului trupului uman gol, natural și firesc - dispariția ei nu ar conduce în nici un caz la popularea spațiilor publice cu oameni care umblă goi sau care fac sex. Dar ne-ar scăpa de toată gama de reacții stupide pe care 90% dintre oameni le au la vederea unui trup gol, fie el pe o plajă sau într-o lucrare de artă. Și ne-ar vindeca de vulnerabilitatea rușinii și de falsul sentiment de vină. 

"Who are we?" este un proiect vizual început în 2011. Alăturând două imagini ale aceleiași femei - una în care trupul este îmbrăcat și alta în care acesta este gol - în același context, am fost frapat de forța de impact vizual a nudității.

Cenzura puritană, justificată ideologic de morală și religie, a stigmatizat imaginea omului gol, pentru a transforma nuditatea într-un tabu. Astfel, nudul a căpătat, în mod fals și nefiresc, o putere simbolică de reprezentare negativă.

Sensul și valoarea nudității umane au fost deturnate prin manipulare tocmai pentru a putea fi blamate și demonizate. 

Pe de altă parte, în relație complementară directă cu interzicerea nudității, veșmintele au căpătat și ele o funcțiune în plus - față de cea inițială strict utilitară și apoi de cele estetică și comunicațională - aceea de instrument de cenzură necesar pentru interzicerea nudității. Adică, azi ne îmbrăcăm mai ales și pentru că (ne) este rușine să nu fim văzuți goi. Nuditatea umană este reală, naturală, firească și inocentă. Doar vulgaritatea din mintea cenzorilor a transformat-o în tabu.